Cu Bruno Icobet si Barbulescu Flavius despre dresori si hingheri

Exact in ziua in care Bruno Icobet castiga concursul “Romanii au talent” (vineri, 10 mai) cu o fantastica dresura de caini, Barbulescu Flavius Dumitru castiga concursul de resapare hinghereasca (organizat de doua, trei televiziuni brasovene) cu o penibila “dresura” de reporteri si ONG-isti debusolati (care ne-au asigurat ca situatia cainilor de la Stupini a intrat pe maini bune). Desi absolut antagonice, cele doua numere de dresura dezvaluie insa abilitati comparabile ale “dresorilor” iar cei care s-au grabit sa-l declare pe Icobet peste hingherul Barbulescu ar trebui sa se mai gandeasca.

130510 Romanii au talent

Astfel, in ceea ce priveste pasiunea care-i mana pe cei doi pe taramul dresurilor, lucrurile sunt oarecum echilibrate: daca Bruno Icobet e pasionat de caini, Barbulescu Flavius e la fel de pasionat de cadavre de caini. La capitolul abilitati manageriale, Bruno Icobet cu cei 120000 de euro castigati de la Protv pierde detasat in fata hingherului Barbulescu care ne-a aratat ca poate “eutanasia” doua milioane si jumatate de euro din bugetul local al Brasovului. Nici in ceea ce priveste consistenta “mesajului” transmis nu l-as da pe Icobet castigator. In fond, dresorul de la “Romanii au talent” ne-a impuiat capul cu un mesaj pe cat de prozaic, pe atat de pagubos in vremuri de criza: “ cainele (viu) e cel mai bun prieten al omului”. Barbulescu Flavius ne transmite insa un mesaj subliminal, original si “antreprenorial” mult mai potrivit pentru o tara cu un surplus de caini si evident de apucaturi hingheresti: ”cainele mort e cel mai bun partener de afaceri al omului”.

Singurul capitol unde dresorul de la “Romanii au talent” a punctat in mod clar este impresia artistica (desi, doar cu impresia artistica “nu se face primavara”). Astfel, in timp ce dresura lui Bruno Icobet s-a ridicat la nivelul unei capodopere, ”dresura” lui Barbulescu Flavius a coborat sub nivelul unei cacofonii (practic, am suportat aceeasi parodie decrepita pusa in scena fara convingere de aceiasi figuranti obositi, din mijlocul carora Cristina Lapis proclama cu ultimele puteri debutul “glorios” al celui de-al 17 proiect “pilot” de “colaborare” cu serviciul de hingherit, uitand evident sa aminteasca soarta “crunta” a celorlalte 16 “proiecte pilot” care dupa ce-au fost lansate cu aceeasi pompa, s-au prabusit in bot peste cainii de la Stupini, exact cum se prabuseau pilotii japonezi peste vapoarele inamicului).

130510 Barbulescu dresura 1

http://www.mixtvbrasov.ro/19370-stiri-10-05-2013/   – de la minutul 15

Cei care n-au sesizat inca superioritatea “dresurii” de ziaristi si ONG-uri a lui Barbulescu in raport cu dresura de caini a lui Bruno Icobet, ar fi bine sa tina seama si de alte atuuri ale hingherului, respectiv “longevitatea” si “complexitatea” dresurii sale. Este bine cunoscut faptul ca Barbulescu “performeaza” de peste 10 ani si, cu toate ca protagonistii “dresurilor” sale executa “numerele” din ce in ce mai blazati si mai plini de lehamite (contrazicand astfel “stralucita” teza a “expertilor” Vladila Constantin si Enache Dorin Valter cf. careia “animalele din circuri, aflate de mult timp in serviciu executa numerele de dresura din placere”)  fidelitatea lor fata de “dresor” a ramas intacta. In plus, numarul de “dresura” al lui Barbulescu e infinit mai dificil decat cel al lui Bruno Icobet. Si-un copil de scoala primara isi poate da seama ca e mult mai usor sa convingi trei caini sa faca tumbe si piruete decat sa convingi 3-4 oameni sa sustina in fata camerelor de luat vederi ca in cocina imputita de la Stupini lucrurile merg de fapt bine. (pentru asta n-ai nevoie doar de ceva cunostinte despre reflexele pavloviene ci de un spate proptit de un primar ca Scripcaru, de viclenie, de perversitate si bineinteles de niste “subiecti” obedienti, maleabili si ductibili din care poti sa scoti un sluj mediatic la orice ora din zi si din noapte).

Prin urmare, daca cineva m-ar intreba de ce naiba a castigat Bruno Icobet Concursul de la Protv, i-as raspunde simplu: pentru ca Barbulescu Flavius n-a participat la “Romanii au talent” si pentru ca Asociatia “Milioane de Prieteni” nu a lansat inca niciun “proiect pilot” de colaborare cu hingherii brasoveni in problema ursilor fara stapan.

 

 

 

 

Share
2 Responses to "Cu Bruno Icobet si Barbulescu Flavius despre dresori si hingheri"
  • Casandra 30/05/2013 la 3:44 pm

    Nu pot sa spun decat RUSINE tuturor ONG-urilor care colaboareaza cu acest UCIGAS de CAINI…Ca sa nu va mai spun ca acesti colaboratori cu MONSTRUL mint de inghjeata apele si strainii ….cva sa ce ?????????? asa vor rezolva ei problema cainilor fara stapan , colaborand cu hingherii sau LUPTAND IMPOTRIVA lor pe toate caile, ? Ia uitati-va voi aici cum se aduna ajutoare si donatii pentru STUPINI !!!!!!!!!! Stiu persoanele din acest grup CINE ESTE BARBULESCU si cum mult prea multi TAC si NU SPUN NIMIC si continua sa colaboreze cu aceasta entitate diabolica, manjita din cap pana in picioare de sange nevinovat….????????
    https://www.facebook.com/RomanianUnderdogs
    Salveaza cativa catei si ii trimit in strainatate si restul ?????????? aleg pe cei ” adoptabili” si restul sa CRAPE sub mainile barbarilor , nu ?
    Halal mentalitate ….

  • olimpia marina 02/06/2013 la 6:08 am

    Este revoltator….Acesti oameni care nu au respect pentru animale nevinovate …Merita linsati si tratati la fel cum ei trateaza animalele…Pot doar sa ii clasific dobitoci sifilitici……Pot doar sa sper ca cineva le va da o lectie bine meritata…..Daca este Dumnezeu cu atit mai bune….

Leave a Reply: